
Admitere
Admitere pentru candidaţii români.
Ce oferim
La Facultatea de Informatică se lucrează permanent pentru a asigura o tranziție ușoară de la educație la carieră, prin diverse mijloace:
- Numeroase stagii de practică și internshipuri organizate în parteneriat cu companii IT (Stagii pe bune);
- Proiecte reale, organizare de competiții tehnice şi hackathoane care oferă studenților experiență reală și practică;
- Încurajarea inițiativelor antreprenoriale (Innovation Labs);
- Colaborări cu companii, prin care sunt invitați specialiști din industrie pentru a susține cursuri, seminarii și prezentări (FII Practic, FII CODE, SpringSchool);
- Școli de vară (ECODAM, EUROLAN);
- Cursuri organizate și predate integral de către companii (Learn & Earn);
- Mobilităţi: studenții sunt încurajaţi să participe la programul Erasmus și alte oportunități de schimb naţional și internațional, pentru a intra în contact cu realitatea pe un plan cât mai larg.

Ce spun absolvenţii noştri:
“Sunt un absolvent al Facultăţii de Informatică a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Mă consider, din acest punct de vedere, o persoană privilegiată că am avut şansa să fiu educat de profesori recunoscuţi şi deschişi, şi să am colegi studenţi de la care am avut multe de învăţat. Prin această şcoală, am reuşit să fructific oportunităţi, necesare şi deschise tuturor colegilor; din altruism, vă invit să le descoperiţi singuri… ” – Alexandru Pruteanu (absolvent FII 2001), Microsoft Romania
“În ziua de astăzi, a fi “alfabetizat” în ceea ce priveşte utilizarea calculatorului nu mai e o opţiune, ci un “must”. E la fel de important ca a şti să citeşti şi să scrii, poate chiar mai mult; calculatoarele uneori reuşesc asta mai bine decât oamenii! Aproape orice domeniu este actualmente abordat (măcar în parte) şi prin procesarea automată a datelor, făcând din Informatică aproape întotdeauna componenta subînţeleasă a inter-disciplinarităţii (https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=nKIu9yen5nc). În plus, cele mai bune şi satisfăcătoare locuri de muncă sunt cele din industria IT, aşa cum o arată statisticile de pe diferite site-uri de job hunting . Dacă vedeţi de ce o carieră în Informatică e atât de promiţătoare, vă mai spun ceva: dacă o începeţi alături de cei mai buni, atunci şansele de a ajunge în top sunt clare!” – Alexandra Balahur Dobrescu (FII 2007; cercetător post-doctoral la European Commission Joint Research Centre Ispra; „Cel mai bun student român din străinătate” la Gala LSRS 2012)
“Informatica nu e un drum de pe care, o dată intrat, să nu mai poţi devia. Din contra, sunt o mulţime de căi prin biologie (bio-informatică), artă (grafică, design), medicină (lucrul cu imagini medicale), movie industry (efecte speciale gen Matrix), economie (baze de date, securitatea tranzacţiilor), fizică (informatică cuantică), şi câte altele. ” – Alexandrina Orzan (absolventă FII 2003), cercetător în echipa MAVERICK, INRIA Rhône-Alpes
“FII bine venit în Familia InfoIaşi! Dragă viitor boboc, Evoluţia fiinţei umane este rodul exclusiv al cunoaşterii continue şi aprofundate. Acum, în pragul deciziei care va avea impact asupra întregii tale cariere, ai şansa să pătrunzi în fascinanta lume a sistemelor informatice şi să poţi pune şi tu o cărămidă la puntea ce leaga cunoaşterea umană de tehnologia computaţională.” – Cosmin Adrian Bejan (absolvent FII 2000), Senior Fellow, Biomedical and Health Informatics, University of Washington, USA

